Poezie de iarna : George Cosbuc – Iarna pe ulita
A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum,
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand,
Si se-npang si sar razand;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii:
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaiereste pusi:
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui:
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abea-abea;
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!
El e sol, precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat:
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc – sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa glota
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-nrecut.
“Uita-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!”
Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei,
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
-”Ati innebunit de tot-
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!”
Cica vrei sa strangi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul;
Bate,-njura, da din mani;
-”Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!”
Si cu batul se-nvirteste
Ca sa-si faca-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati barbatii
Din bordei.
-”Ce-i pe drum atata gura?”
-”Nu-i nimic. Copii srengari.”
-”Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari.”
George Cosbuc – 1896 “Fire de tort”
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum,
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand,
Si se-npang si sar razand;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii:
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaiereste pusi:
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui:
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abea-abea;
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!
El e sol, precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat:
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc – sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa glota
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-nrecut.
“Uita-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!”
Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei,
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
-”Ati innebunit de tot-
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!”
Cica vrei sa strangi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul;
Bate,-njura, da din mani;
-”Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!”
Si cu batul se-nvirteste
Ca sa-si faca-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati barbatii
Din bordei.
-”Ce-i pe drum atata gura?”
-”Nu-i nimic. Copii srengari.”
-”Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari.”
George Cosbuc – 1896 “Fire de tort”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu